-= King Of Heaven =-
Joined: 11 Sep 2006
Posts: 525
Location: The Lost City Of Galati
|
Un laborator dotat cu cele mai performante aparate inventate de om a fost trimis pe Marte în cãutarea moleculelor organice ºi a unor eventuale alge albastre
Cu câteva decenii în urmã, oamenii vorbeau despre marþieni mai mult decât astãzi. Cineva i-a descris drept niºte creaturi umanoide de mici dimensiuni, de culoare uºor verzuie, care au ochii mari, complet negri ºi, în lipsã de altceva, toatã societatea a fost de acord cu aceastã imagine. Între timp, omenirea a fost dezamãgitã de misiunile ce au survolat Planeta Roºie, care au dovedit limpede, dacã mai era nevoie, cã omuleþii verzi au fost doar niºte creaþii ale unor minþi exuberante, înveselite de cocaina deceniului ºase. Mult mai realiºti, savanþii britanici care au lansat recent laboratorul Phoenix sperã cã vor gãsi pe Marte mãcar douã - trei alge albastre, rãmase adormite în gheþarii de la Polul Nord al planetei.
Totul se bazeazã pe teoria conform cãreia, în urmã cu 50.000 - 100.000 de ani, pe Marte ar fi existat un ocean mare cam cât Oceanul Pacific. Resturile lui îngheþate par sã fie însã situate, în mod bizar, la cei doi poli ai planetei, unde sondele pãmântene au fotografiat numai munþi. Aceºtia ar putea sã fie gheþari acoperiþi cu un înveliș de rocã, pentru cã în prãpastiile lor, pe unii versanþi, par sã fie ape curgãtoare. Misterul apelor care curg, în ciuda temperaturilor de sub -20 de grade Celsius, a fost dezlegat de un expert francez, care a dovedit cã suprafaþa unui gheþar se poate topi local, în ciuda frigului, sub acþiunea razelor Soarelui. Dacã se întâmplã pe Pãmânt, poate fi posibil ºi pe Marte, desigur.
Un model probat pe computer
Mult mai greu de digerat a fost însã constatarea cã în fotografiile pe care le-am fãcut se vãd resturile îngheþate ale fostului ocean ?cocoþate" în zone aflate la peste 2,5 kilometri altitudine, în loc sã ocupe imensa cavitate situatã între cei doi poli, cum i-ar fi stat bine unui ocean îngheþat. Americanul Taylor Peron, de la Universitatea Berkeley, din California, a creat însã un model de rotaþie a Planetei Roºii care explicã ºi acest mister. El spune cã Marte se învârteºte în jurul axei proprii, ca ºi Pãmântul, dar miºcarea aceasta a fost, la un moment dat, plinã de "hopuri" provocate de schimbarea axei de rotaþie, dupã tiparul titirezului. Erupþiile vulcanice teribil de intense care au zguduit planeta ºi ploile de asteroizi, care au cãzut cam în acelaºi timp, au completat peisajul. Sub influenþa impulsurilor rezultante, apa a fost azvârlitã la poli, unde a îngheþat instantaneu, din cauza frigurilor extreme, iar ulterior a fost acoperitã de praful rezultat din zdrobirea asteroizilor.
Chiar ºi polii magnetici ai planetei au migrat în epoca respectivã, fenomenul numit de cercetãtori "hoinãreala polilor" având loc de altfel, la o scarã mai micã, ºi pe Pãmânt, unde perturbãrile "de tip titirez" sunt atenuate mult de prezenþa Lunii. Exemplarul matematic al miºcãrii apelor oceanului marþian a fost testat pe un computer ºi, sub privirile uluite ale asistenþei, acesta a plasat apa exact aºa cum este astãzi în realitate. Deci, ipoteza cã pe Marte au existat cândva oceane rãmâne "în picioare". Analizând cantitatea de gheaþã de la poli, fizicienii au calculat cã apa a acoperit, acum aproximativ 50.000 de ani, cel puþin o treime din Planeta Roºie.
În cãutarea vieþii
Sâmbãtã, 4 august 2007, a fost lansat laboratorul britanic cãtre Marte. Dacã totul va funcþiona conform planului, Phoenix va fi prima misiune de la probele Viking 1 ºi 2 ce va folosi jeturi de reacþie la aterizare, în locul carcaselor gonflabile. Schimbarea a fost impusã, în inițialul rând, de experienþele triste ale unora dintre misiunile "Mars lander", care s-au fãcut praf, în ciuda paraºutelor, din cauza "þopãiturilor" ce nu s-au mai oprit decât atunci când aparatura a ajuns într-o prãpastie. Laboratorul acesta trebuie sã se aºeze exact la polul nord al planetei, într-o zonã înaltã, pentru cã acolo se vor face forãrile în cãutarea vieþii marþiene. Deocamdatã, auspiciile acestei misiuni sunt bune.
Racheta Delta II, care l-a plasat pe Phoenix pe traiectoria spre Marte, a decolat cu bine de pe astrodromul din Florida, viteza de lansare a fost perfectã ºi, dacã vom avea un dram de noroc, aºa-numitul "Mars Phoenix Lander" va ajunge la destinaþie în mai 2008. Micul laborator se va desface atunci ca o floare cu petale din panouri solare ºi va inițiază sã caute algele albastre. De ce tocmai aceste alge? Pentru cã urme fosilizate de alge albastre au mai fost gãsite ºi pe unii asteroizi, ceea ce mãreºte ºansele ca aceste prime feluri de viaþã sã fie gãsite ºi în oceanul maþian. Savanþii s-ar mulþumi chiar ºi cu mai puþin. "Dacã vom gãsi mãcar porþiuni de molecule organice, vom putea afirma cã pe Marte a existat viaþã", afirma deunãzi Barry Goldstein, managerul proiectului de lansare, care lucreazã în Laboratoarele NASA din Pasadena. "Deocamdatã, atenþia noastrã se focalizeazã asupra traiectoriei de zbor. Dupã ce vom amarsiza, vom discuta ºi despre detaliile forãrii", a precizat el la conferinþa de presã.
La marginea sudicã a gheþarului
Phoenix va încerca sã amarsizeze la 68 de grade latitudine nordicã, adicã în zona polului nord, dar la limita sudicã a oceanului îngheþat, unde mai au loc topiri locale în timpul zilei marþiene. Conform datelor pe care le avem, în zona de margine gheaþa ar necesită sã fie aproape de suprafaþã, iar laboratorul va putea preleva ºi probe de sol ºi de apã îngheþatã. Cercetãtorii l-au înzestrat pe Phoenix cu un braþ lung de doi metri, care va sãpa însã numai 50 de centimetri în solul maþian.
Dacã teoriile noastre sunt adevãrate, stratul de praf de deasupra gheþarului n-ar trebui sã aibã mai mult de 10 centimetri grosime. În gheaþa respectivã am putea descoperi urme de viaþã vechi de mai bine de 100.000 de ani.
Cum miºcarea actualã a planetei Marte presupune o deplasare a axei de rotaþie cu 40 de grade o datã la 50.000 de ani, avem mari ºanse sã gãsim urmele vieþii anterioare ultimei catastrofe marþine. Cercetãtorii estimeazã cã, prin înclinarea axei de rotaþie, polii îngheþaþi intrã sub razele fierbinþi ale Soarelui ºi apa din gheþari se topeºte ºi se transformã în vapori. Norii sunt duºi de miºcarea de rotaþie în zona ecuatorului, unde plouã pânã când se formeazã un veritabil ocean marþian.
Apoi, dupã încã 50.000 de ani, intervine o nouã perturbare a axei de rotaþie ºi tot oceanul se retrage la poli, îngheþând la loc. La extremitatea sudicã a gheþarilor sunt cele mai multe ºanse sã gãsim urme de viaþã, pentru cã aici s-ar putea afla algele care au murit ultimele.
Câmpul gravitaþional ar putea fi ?repornit"
Pentru a testa dacã existã vreo posibilitate de a reface câmpul gravitaþional al planetei Marte, care a fost distrus prin oprirea rotaþiei miezului lichid al planetei în urmã cu mai numeroase miliarde de ani, un grup de savanþi elveþieni a reprodus, în condiþii de laborator, interiorul acestei planete. Într-o sferã construitã dintr-un aliaj compus din ºase metale, a fost introdus un melanj lichid de oþel, nichel ºi sulfuri topite ºi presurizate, aºa cum ar trebui sã fie în centrul planetei Marte.
Oamenii de ºtiinþã estimeazã cã centrul Planetei Roºii ar putea fi numai parþial lichid, cuprinzând un centru mult mai dens decât restul. Dacã ar fi aºa, existã o ºansã ca miºcarea de rotaþie a miezului lichid în jurul celui solid sã fie reluatã cu ajutorul unor explozii bine plasate. Primele teste s-au fãcut la Zurich, în anul 2003. Directorul Institutului Federal de Tehnologie din Elveþia, profesorul Andrew Stewart, a reuºit atunci sã creeze în interiorul bilei descrise anterior condiþiile de apăsare ºi temperaturã din mijlocul planetei Marte.
Folosind niºte incinte tapetate cu diamante, amestecul lichid de oþel, nichel ºi sulfuri a fost presurizat pânã la presiunea de 40 de gigapascali, adicã de 400.000 de ori presiunea atmosfericã de pe Pãmânt. Temperatura a fost redusã pânã la 1.500 de Kelvin, astfel încât sã poatã apãrea primele puncte de solidificare. Dar n-au apãrut. Cum în mijlocul planetei Marte nimeni nu se strãduieºte sã scadã temperatura, savanþii au tras concluzia cã acesta este motivul opririi câmpului gravitaþional: miezul planetei s-a topit complet. Savanþii spun cã niºte explozii nucleare de mare vigoare ar putea genera forța necesarã pentru a porni, din nou, rotaþia, dar procedeele sunt, deocamdatã, secrete, pentru cã implicã tehnologii militare încã nefãcute publice.
Scopul nostru e colonizarea
Circulã în mass-media multe informaþii privind o eventualã colonizare umanã pe Marte. Mulþi politicieni, furaþi de entuziasm, au avansat chiar termene în acest sens, în ciuda faptului cã Planeta Roºie este - în mod evident - mult mai ostilã decât Pãmântul.
Dincolo de constatarea cã ne-ar fi infinit mai uºor sã ne refacem planeta noastrã, decât sã ne mutãm în altã parte, trebuie spus cã existã unele asemãnãri care, adãugate la imensul avantaj de a fi cea mai ?la îndemânã" soluþie de urgenþã, fac din Marte un loc acceptabil pentru amplasarea unei baze în viitor. Dacã vom dovedi cã planeta are apã, atunci ipotezele de lucru s-ar schimba, iar Marte ar fi cel mai bun loc știut din Univers pentru o colonizare umanã. Sã enumerãm avantajele:
1.Este aproape. O cãlãtorie cu mijloacele actuale, utilizând una dintre traiectoriile Hohmann, ar dura doar ºase - ºapte luni sau chiar mai puþin, dacã am opta pentru un consum sporit de combustibil.
2.Ziua marþianã este aproape la fel de lungã cu cea de pe Pãmânt, mãsurând exact 24 de ore, 39 de minute ºi 35 de secunde.
3.Suprafaþa locuibilã pe Marte este aproape egalã cu cea de pe Terra. Pe Pãmânt, uscatul reprezintã 29,2% din suprafaþa totalã, iar Marte are cam 28,4% din suprafaþa terestrã.
4.Înclinaþia faþã de axa Sistemului Solar este de 25,19 grade pe Marte ºi de 23,19 grade pe Pãmânt, ceea ce face ca ºi pe Planeta Roºie sã existe anotimpuri asemãnãtoare cu ale noastre, chiar dacã ele dureazã cam de douã ori mai mult fiecare, întrucât un an marþian þine cât 1,88 ani pãmânteni. Faptul cã axa Pãmântului este îndreptatã spre Ursa Minor, în timp ce axa marþianã indicã steaua Cygnus, nu pare sã aibã importanþã, decât - cel mult - asupra horoscoapelor.
5.Pe Marte existã o atmosferã, e drept rarefiatã, cât 0,7 din atmosfera Terrei, dar ea ar putea fi îmbogãþitã prin plasarea de bacterii anaerobe modificate genetic astfel încât sã se hrãneascã cu sol marþian ºi sã producã oxigen. Lipsite de concurenþã, aceste bacterii ar acoperi suprafaþa planetei cu un strat de 200 de metri de aer respirabil, în mai puþin de doi ani. Savanþii încã nu ºtiu cum vor putea reþine aceastã atmosferã "lipitã" de Marte, dar speranþe existã. Revenind la planurile de colonizare, presupunând cã experimentul cu bacteriile ce produc oxigen ar reuºi, cã restaurarea câmpului gravitaþional pe Marte ar funcþiona ºi ar menþine noua atmosferã în apropierea solului, cum apã existã, concluzia e una singurã: Marte ar putea fi, într-o zi, locuitã de oameni. Dar ziua aceea e încã cumplit de departe.
Sursa : [url=http://adevarul.ro]Adevarul[/url]
_________________
 |
|
